Cinstirea martirilor de la Aita Seaca PDF Imprimare Email

Cinstirea martirilor de la Aita Seaca

 

Pe 4 septembrie 2004, în curtea bisericii ortodoxe din Aita Seacă, au fost reînhumate cu ritual creştin ortodox osemintele ostaşilor români ucişi în urmă cu 60 de ani în acele locuri.

Iniţiativa şi organizarea acestui act necesar şi reparatoriu aparţine Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei prin Protopopiatul Ortodox din Sf. Gheorghe şi Centrului Ecleziastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan", cu spijinul Garnizoanei militare Sf. Gheorghe, a autorităţilor publice şi a societăţii civile româneşti din judeţul Covasna.

În contextul începerii luptelor armatei române pentru eliberarea Ardealului de Nord, pe 3 septembrie 1944, subunităţi şi formaţii ale Corpului de Munte aflate în dispozitiv de luptă la nord de localitatea Aita Seacă, au fost obligate, sub puternica presiune a unor forţe inamice dotate cu tancuri grele, să-şi abandoneze poziţia şi să se retragă spre sud şi spre est.

Din documentele de arhivă rezultă că, pe 4 septembrie, militari români izolaţi, aflaţi în retragere dezorganizată, au fost interceptaţi de etnici maghiari din Aita Seacă, luaţi ostateci, torturaţi şi omorâţi. Numărul militarilor români asasinaţi în această localitate, până în prezent, nu a fost stabilit cu precizie. Declaraţiile martorilor au fost contradictorii, indicând numărul victimilor între 13 şi 100. În urma investigaţiilor făcute în arhivele militare, în anul 2003, au fost identificaţi 13 militari decedaţi şi înhumaţi în Aita Seacă, în septembrie 1944, făcîndu-se însă precizarea "că nu există certitudinea că sunt aceiaşi cu cei ucişi de localnici, mai ales că în listă nu este nici un ofiţer".

Din declaraţiile unor martori rezultă că "vreo 40 de soldaţi români asasinaţi, sunt înmormântaţi într-o groapă; precizându-se că doar într-o singură groapă sunt vreo 20, ceilalţi sunt înmormântaţi în diferite locuri pe câmpul din cimitirul din Aita Seacă".


Pe 7 septembrie 1944, Corpul de Munte a reluat ofensiva, iar pe 10 septembrie a ajuns pe aliniamentul Micfalău, Băţanii Mari, Biborţeni, Baraolt, Racoşul de Sus - deci la nord de Aita Seacă.

La 26 septembrie 1944, pe fondul unei slabe prezenţe a administraţiei române în zonă, în Aita Seacă a venit Gavrilă Olteanu, comandantul Batalionului de Voluntari Braşov, din cadrul Regimentului de Voluntari "Iuliu Maniu", care a efectuat o anchetă sumară asupra celor petrecute la 4 septembrie şi a dispus executarea a 11 etnici maghiari (nouă prin împuşcare şi doi prin decapitare, alţi doi răniţi atunci, au decedat ulterior).

Acest exces de autoritate şi asumare de competenţe juridice de către Gavrilă Olteanu, specifice în împrejurări excepţionale şi vid de autoritate, a îngrijorat Marele Stat Major, care i-a atras atenţia lui Iuliu Maniu asupra gravelor consecinţe ce pot decurge din acţiunile scăpate de sub control şi a ordonat detaşamentelor de voluntari (unităţi care au avut un important rol în instalarea administraţiei româneşti şi restabilirea ordinei publice în zonă) să respecte "viaţa şi bunurile locuitorilor de altă naţionalitate şi origine etnică". De fapt, doi ani mai târziu, majoritatea conducătorilor acestei formaţiuni paramilitare au fost arestaţi şi integraţi marelui proces intentat Mişcării Naţionale de Rezistenţă, proces finalizat la 18 noiembrie 1946.

Din lucrarea lui Petre Ţurlea rezultă că "pe parcursul anchetei, Gavrilă Olteanu a fost omorât în închisoare la 10 august 1946, deşi formula oficială a fost aceea a sinuciderii".

Din aceiaşi lucrare aflăm că seria de procese declanşată de Curtea Marţială din Sibiu, în decembrie 19444, în legătură cu cele petrecute la Aita Seacă, având vizibile conotaţii politice, s-a desfăşurat la Sf. Gheorghe, Braşov, Cluj, Sibiu şi Bucureşti pe parcursul a zece ani şi au vizat elucidarea, sub aspect juridic, a următoarelor probleme: terorizarea populaţiei româneşti din Aita Seacă, în perioada 1940-1944, de către grupuri de maghiari localnici; asasinarea de către populaţia maghiară din comună a mai multor ostaşi români, la 4 septembrie 1944; executarea unora dintre vinovaţi pentru aceste asasinate de către Batalionul de Voluntari "Iuliu Maniu" Braşov, la 26 septembrie 1944.

În prima etapă a procesului, din motive politice, se urmărea demonstrarea vinonăţiei Partidului Naţional Ţărănesc. În a doua etapă a acestor procese, s-a urmărit atenuarea animozităţilor dintre cele două comunităţi, prin decretarea vinovăţiei egale şi deci ştergerea episoadelor dramatice.

Cercetările întreprinse de către Uniunea Populară Maghiară au ajuns la concluzia că " peste faptele petrecute trebuie tras valul uitării, pentru că altfel nu se poate înfăptui prietenia româno-maghiară". Prin casarea dosarelor "s-a urmărit a nu se mai răscoli vechi anumozităţi, ci să se calmeze spiritele, în scopul de a se putea păşi la munca rodnică de construcţie a socialismului".

Sentinţa definitivă a Tribunalului Bucureşti, din 1954, a fost concepută în aşa fel încât să ofere imaginea unui echilibru între cele două grupări etnice şi a unei justiţii imparţiale; prin urmare au fost condamnaţi şi maghiari şi români.

Faţă de evenimentele dramatice din toamna anului 1944, de la Aita Seacă, sunt exprimate două puncte de vedere, total diferite: punctul de vedere românesc, care pune accentul pe atrocităţile la care a fost supusă populaţia românească din localitate, în perioada ocupaţiei horthiste şi pe cruzimea cu care au fost asasinaţi ostaşii români; şi punctul de vedere maghiar, care minimalizează suferinţele românilor din perioada 1940-19444, reproşează românilor din Aita Seacă faptul că au informat pe Gavrilă Olteanu despre concetăţenii maghiari care au ucis soldaţii români la 4 septembrie, eludează cele petrecute în ceastă zi şi susţine nevinovăţia celor 13 "martiri" maghiari.

Datorită cercetărilor din ultimii ani, adevărul despre aceste evenimente dramatice a triumfat. Însă, evoluţia structurii etnice şi confesionale din ultimii 50 de ani a condus practic la diminuarea drastică a comunităţii româneşti din Aita Seacă. Numărul românilor a săzut de la 316 în 1990, la 284 în 1930, apoi la 8 în 1941, la 44 în 1992 şi la 36 în 2002. A dispărut învăţământul în limba română, biserica ortodoxă nu are preot, vechiul cimitir este în paragină, casa parohială s-a dărâmat, iar despre vechile familii româneşti din sat, mai vorbesc doar pietrele funerare, care au mai rezistat vitregiilor vremurilor.

Cronologie

- În septembrie 1990, pe zidul şcolii Generale din Aita Seacă, la iniţiativa UDMR, a fost amplasată o placă din marmură cu inscripţia, în limba maghiară, "Pentru martirii noştri din 26 septembrie 1944, UDMR"

- La împlinirea a 50 de ani de la evenimente, UDMR a ridicat un monument, format din 13 blocuri de piatră, în vecinătatea şcolii unde avuseseră loc execuţiile din 26 septembrie 1944.

- Prefectul judeţului Covasna, Adrian Vlad - Căşunean, a protestat, invocând "netemeinicia ridicării la rang de martiri a celor 13", iar deputatul de Prahova Petre Ţurlea a protestat în Parlament faţă de politica UDMR "de transformare în eroi a celor care i-au ucis pe români".

- În perioada 20 septembrie 1994 -25 ianuarie 1995, jurnalistul Benko Levente a publicat, în ziarul "Haromszek" din Sf.Gheorghe, 62 de episoade referitoare la evenimentele din toamna anului 1944, de la Aita Seacă. Articolele au fost strânse apoi într-un volum, care se bazează numai pe mărturiile luate de la localnici, după 54 de ani de la evenimente. Volumul eludează problema uciderii ostaşior români de către localnicii maghiari.

- Publicistul Dumitru Manolăchescu şi arhivistului Dan Baicu au publicat în "Cuvântul Nou", din 27 septembrie 1994, rapoartele Postului de jandarmi din Aita Seacă şi al Legiunii de jandarmi Trei Scaune, privind evenimentele din 4 şi 26 septembrie 1944, de la Aita Seacă.

- În suplimentul de istorie militară al ziarului "Observatorul militar", nr.3/octombrie 1994, sub semnătura col.dr. Alesandru Duţu, a apărut articolul intitulat "Episod dramatic la Aita Seacă".

- Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc în Camera Deputaţilor, din 28 iunie 1995, referitoare la declararea ca localităţi martir a comunelor Ip, Trăznea şi Moisei, grupul parlamentar UDMR a propus ca şi alte localităţi din Ardeal, printre care şi Aita Seacă, să dobândească acelaşi statut, invocându-se teza "atrocităţilor reciproce".

- În 15 martie 1996, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sf. Gheorghe, are loc lansarea volumului "Monumente non grata. Falşi martiri maghiari pe pământ românesc", de Petre Ţurlea (Ed. Bravo Press, Bucureşti), lucrare fundamentată pe surse provenite din Arhiva S.R.I. şi care reprezintă o valoroasă contribuţie la cunoaşterea adevărului despre evenimentele dramatice din toamna anului 1944, de la Aita Seacă.

- În 14 mai 1996, directorul Centrului Eclesiastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan", Ioan Lăcătuşu, solicită sprijinul Istitutului de Studii Operativ -Strategice şi Istorie Militară din Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor "care să lămurească aspectele reale ale evenimentelor petrecute în toamna anului 1944 la Aita Seacă". În iulie 1996, la Bucureşti, a avut loc o întâlnire de lucru, pe această temă, stabilindu-se continuarea demersurilor la conducerea Ministerului Apărării Naţionale.

- În 26 martie 2001, cinci asociaţii cultural - creştine au mers în audienţă la ministrul Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu, şi au cerut sprijin "pentru exhumarea osemintelor ostaşilor români ucişi în ziua de 13 septembrie 1944 şi reînhumarea în curtea bisericii din localitate(…); înălţarea unui monument în cinstea acestor eroi în curtea bisericii ortodoxe din localitate; organizarea de acţiuni comemorative militare şi religioase în fiecare an de Ziua eroilor şi Ziua Armatei Române la acest monument".

- La data de 5 august 2003, Centrul Eclesiastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan", prin Violeta Pătrunjel şi Ioan Lăcătuşu, solicită Secretariatului de Stat pentru Culte, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor "avizul pentru exhumarea din groapa comună a osemintelor militarilor români, în vederea reînhumării lor în curtea bisericii ortodoxe din localitate".

- În vara anului 2004, la Editura România pur şi simplu, din Bucureşti, apare volumul Monumente ale unor criminali maghiari în România, de Petre Ţurlea.

- În august 2004, cu binecuvântarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Protopopiatul Ortodox Sf. Gheorghe, prin preotul protopop Florin Tohăneanu şi Centrul Eclesiastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan", prin dr. Ioan Lăcătuşu, au iniţiat finalizarea acestor demersuri, printr-un document adresat autorităţilor locale şi judeţene.

Parafrazându-l pe Prea Sfinţitul Episcop Ioan, care la sfinţirea crucii ridicate pe locul bisericii ortodoxe din Vîrghiş, demolată de localnicii maghiari, în toamna anului 1944, spunea "Crucea sfinţită azi, este un simbol al păcii şi bunei înţelegeri, nu o încercare de a răscoli în cenuşa ce ar putea să ne ardă", afirmăm, la rândul nostru, că momentul de astăzi, trebuie să reprezinte un permanent remember pentru ca întâmplările dramatice din toamna anului 1940 să nu se mai repete, dar în acelaşi timp un început al reconstrucţiei încrederii dintre etniile conlocuitoare, pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Asumându-ne istoria, cu bunele şi relele sale, şi privind spre viitorul comun din cadrul NATO şi al Uniunii Europene, intrăm, şi din acest punct de vedere, într-o firească stare de normalitate.

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU